În baza unui protocol de colaborare între Parohia „Sfântul Nicolae” Mălăiești, Protopopiatul Hârlău și Colegiul Național de Arte “Octav Băncilă” Iași, joi 11 aprilie 2019, preotul Apostol Pavel a organizat un atelier de încondeiat ouă, în tehnica tradițională cu chișiță și ceară, cu elevii claselor a IV-a A și B, elevi ai doamnelor profesoare învățământ primar Tudose Elena și Isache Elena.
În cadrul acestui atelier preotul Apostol Pavel a vorbit despre istoria oului încondeiat, despre tradiții precreștine ale acestuia, despre simbolistica oului vopsit în creștinism, dar în mod in special a oului încondeiat la creștinii ortodocși români.
După prezentarea materialelor folosite in tehnica tradiționala de încondeiere a ouălor: chișiță, ceară, lampă de topit ceara, după indicațiile primite pentru realizarea unui motiv tradițional moldovenesc, ajutați de către preotul Apostol Pavel, elevii au încondeiat ouă, apoi le-au înroșit, au îndepărtat ceara și la final au aplicat luciul, atât ca efect estetic cât si cu rol de protecție.
Elevii au primit îndemnul preotului Apostol Pavel de a duce mai departe tradițiile românești, tradiții atât de îndrăgite de înaintașii noștri, dar și de generațiile contemporane din afara spațiului românesc, care vin în mod special în aceste ținuturi pentru a afla mai multe date despre aceste tradiții, ba chiar să-și însușiască acestă tehnică de încondeiere a ouălor, care este declarată la unanim de către specilaiști ca fiind o adevărată artă.